“Nu pot sa fac asta, Adela. E imposibil. De fapt, nimic nu-i imposibil, dar…” Si te-ai oprit. Ai preferat sa nu spui continuarea care probabil avea sa fie “dar nu vreau”.
“Sa-nceapa sa-ti curga din degete lacrimi, din coate, din umeri, din coapse. Sa-ti faci radiografie si sa vezi pe film in loc de inima, de ficat, de rinichi: lacrimi. Toate organele transformate in lacrimi. Sa-nceapa fiinta sa fie inabusita de gustul sarat al lichidului sfant. Sa se transforme intr-o lacrima umblatoare. Ce transparenta ar fi lumea! De nesuportat! Sarea ar tine mereu adevarul la suprafata. Totul ar fi la vedere. N-am suporta perfectiunea daca am regasi-o in omenescul de zi cu zi. Omul are nevoie de suferinta ca lacrimile sa ramana sarate si vesele pe obraji, sa nu devina dulci. Oricand, din neatentie, putem deveni diabetici in lacrimile noastre.”
E ca si cand ai fi recurs la orice mijloc ca sa scapi de mine. E ca si cand ai fi bagat cutitul in mine si m-ai fi lasat sa sangerez pentru totdeauna. Si-mi curge sangele peste palmele tale infipte inauntrul meu, dar eu nu sesizez pentru ca e ca si cum as iubi ghearele aducatoare de moarte. Te-am lasat si o sa te las sa ma ucizi incet si cu placere ca si cum mi-as adora calaul. Penru ca din mine nu a mai ramas nimic.
Eram odata o visatoare. Strangeam in brate clipe nenascute din tine. Probabil ca eram (si ca sunt) o nebuna, o inchipuita, si tu doar o clipa imaginata in mintea mea bolnava. Probabil ca te-am cunoscut, pe tine, cumva. Nu esti aici, dar eu imi amintesc de tine. Nu te vad, dar eu stiu cum arati. Nimeni nu te cunoaste, dar eu da. Eu da, eu te cunosc, desi nu ti-am mai vorbit de atat de mult timp. Pur si simplu te simt, in visele mele, intr-un “candva” care nu a murit niciodata in mintea mea. Te-am avut si am petrecut clipe cu tine, in visele mele, ne tineam de mana si zambeam, si aveam ganduri, si ne vorbeam prin cuvinte.
Si eu stiu ca momentele alea sunt reale. Pentru ca sunt singurele clipe fericite, iar clipele fericite sunt singurele clipe reale, singurele clipe care exista, care raman, pana la sfarsitul timpului.
